Este imposibil ca femeile si barbatii sa fie prieteni

Ati auzit de teoria scarilor? Dallas Lynn si Jared Whitson au explicat, prin anii ’90, mecanismul prin care nu poate exista relatia de prietenie dintre un barbat si o femeue, decat daca barbatul nu este heterosexual. Adica, de cele mai multe ori, se intampla ca femeia sa vrea doar un prieten, iar barbatul sa tanjeasca dupa mult mai mult.

 

Femeile evalueaza relatiile la mai multe niveluri. Cand vine insa vorba despre un barbat, acesta are in gand, in primul si primul rand, posibilitatea relatiilor intime. Barbatii suprapun intimitatea si prietenia. ‘Scara prieteniei’ este ocupata de ceo pe care femeia ii considera ‘simpli prieteni’ (Esti ca un frate pentru mine, ii spune ea), adica cei care nu vor avea sansa sa aiba relatii amoroase cu ea.

 

Numai ca demoazela nu va spune niciodata in ce categorie il baga. Iar barbatii simt ca trebuie neaparat sa-si declare sentimentele, caci, altfel, ajung, din lasitatea lor, sa fie aruncati in categoria prietenilor. Si asa se face ca incep sa curga incercarile: o cerere de intalnire, un sarut patimas, un biletel parfumat de amor etc. Barbatul vrea sa ajunga pe scara potrivita, nicidecum pe a prietenilor.

 

Deci, doamnelor, imi pare rau sa fiu mesagerul vestilor proaste, dar i stiti pe baiatul ala care va ofera un umar pe care sa plangeti de fiecare data cand ceva nu va merge bine? Cel despre care sunteti mie-n suta sigura ca nu e atras de voi? Ei bine, omul este un mincinos. Este un escroc vinovat de frauda in prietenie.

 

Daca li s-ar da oportunitatea, barbatii ar face amor cu prietenele lor femei. Si totusi, in ciuda acestor evidente, multe femei considera in continuare ca pot avea o prietenie cu un barbat.

 

Inchei filosofic spunand ca o prietenie nu trebuie neaparat sa se incheie daca unul il vrea pe celalalt in pat, iar celalalt nu consimte. Sau nu trebuie neaparat sa degenereze in relatie sexuala (in cazul in care amandoi se doresc unul pe celalalt in plan erotic), pentru ca, atata timp cat sunt maturi, isi pot cantari foarte bine ce castiga si ce pierd daca se cupleaza.

 

Voi ce credeti?

Ce spune istoria despre tocuri

Pantofii cu toc nu au fost la origine meniti sa fie purtati de femei (stupoare, stiu). De fapt, celebrii pantofi cu talpa rosie ai lui Christian Louboutin s-au inspirat din moda de la curtea regelui Frantei Louis al XIV-lea. Acesta a dat o lege prin care s-a asigurat ca toti membri curtii sale poarta pantofi cu tocuri cu talpa rosie, usurandu-le munca celor din inalta societate cand vroiau sa recunoasca cine este privilegiat si in favorurile regelui si cine nu (nu pare diferit de filosofia Louboutin de azi, asa-i?).

Pe masura ce moda s-a raspandit in randul barbatilor aristocrati din secolul al 17-lea in intreaga Europa, pantofarii vremii s-au confruntat cu provocarea de a reface design-ul care nu fusese dedicat purtarii.

Pentru ce erau creati, daca nu pentru mers, va intrebati? Sa dam timpul inapoi si sa ne amintim ca armata persana si-a trimis cavaleria sa invinga Imperiul Otoman pe tocuri, dar nu ca tactica de a speria adevrsarul, ci ca mijloc de imbunatatire a stilului de lupta. Se pare ca tocurile i-au ajutat pe soldati sa-si mentina postura, astfel incat sa traga mai bine  cu arcul.

Gustul pentru exotism a prins in Europa, ironic insa, caci aristocratii barbati vroiau sa para mai masculini, mai „luptatori” pe tocuri. Fara gluma. Inaltimea tocului era exagerata, vopseaua rosie foarte scumpa (si sugera razboiul) si, foarte rapid, a devenit culmea modei masculine.

Nu conta ca pantofii nu erau deloc practici si nu se putea pune un picior in fata altuia pentru a ajunge de la A la B. Dar, oricum, aristocratii secolului al 17-lea nu sunt recunoscuti pentru faptul ca se plimbau pe strazile noroioase ale Europei.

De ce s-au oprit barbatii din purtat tocurile odata atat de la moda? Si de ce nu femeile? Probabil ca stilul deloc practic a avut cea de spus. Iluminismul a adus cu sine o era a ratiunii, a logicii, a respingerii privilegiului in favoarea educatiei. Barbatii nu si-au mai dorit sa fie frumosi si prea elaborat imbracati, alegand sa fie mai practici, mai simpli, de parca ar fi fost imediat gata de munca manuala.

Si, desi si in cazul femeilor, tocurile inalte au fost abandonate in pragul Revolutiei Franceze, tendinta spre caracterul practic nu s-a aplicat ambelor sexe. Femeile au fost vazute ca fiind mai emotive, mai sentimentale, mai greu educabile. Deci ele au continuta sa poarte tocuri.

Cum au ajuns insa tocurile sa se transforme din opresiune sexista in accesoriu sexi? Unii spun ca pornografii secolului al 19-lea le-au dat tocurilor acest sex-appeal, punandu-i in picioarele modelelor pentru felicitarile deocheate din perioada victoriana…

Sursa: messynessychic.com